Chisturile oaselor maxilare
Chisturile oaselor maxilare sunt leziuni patologice limitate, pline cu lichid sau material semi-sol, care se dezvoltă în oasele maxilare (maxilar și mandibulă). Acestea pot fi de diferite tipuri, în funcție de originea lor și de localizarea lor anatomică. Unele chisturi cresc lent și pot rămâne asimptomatice pentru o perioadă lungă de timp, în timp ce altele pot provoca durere, umflături și alte simptome.
Tipuri principale de chisturi ale oaselor maxilare:
- Chisturile radiculare (periapicale): Sunt cele mai frecvente chisturi ale maxilarelor și se dezvoltă la vârful rădăcinilor dinților cu pulpa necrozată, de obicei ca rezultat al cariilor dentare profunde.
- Chisturile foliculare (dentigeroase): Sunt asociate cu coroanele dinților impacționați, în special cu molarul al treilea (măseaua de minte).
- Chisturile primare ale maxilarelor: Apar fără nicio legătură cu dinții și sunt relativ rare.
- Chisturile keratokistice odontogene: Au un potențial de creștere rapidă și pot recidiva după excizie. Acestea pot fi asociate cu sindromul nevoid al carcinomului bazocelular.
- Chisturile de erupție: Se dezvoltă în jurul unui dinte de lapte sau al unui prim molar permanent și sunt pline cu lichid transparent.
Simptome:
- Umflături sau proeminențe la nivelul maxilarelor.
- Durere sau disconfort.
- Deplasarea dinților adiacenți.
- Resorbția rădăcinilor dinților adiacenți.
- Simptome asociate infecției, precum roșeață, durere intensă sau drenaj purulent.
Diagnostic:
Diagnosticele sunt de obicei stabilite prin:
- Examen radiologic: Radiografiile panoramice sau ortopantomografiile pot identifica și localiza chisturile.
- Tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN): Pentru o evaluare mai detaliată a extinderii și relației cu structurile învecinate.
- Biopsie: Examinarea microscopică a țesutului chistului pentru confirmare și tipare.
Tratament:
- Enucleerea: Îndepărtarea completă a chistului. Acesta este cel mai comun tratament.
- Marsupializarea: Deschiderea chistului și drenarea conținutului său, transformând chistul într-o cavitate. Este de obicei indicată pentru chisturile mari care ar putea necesita o excizie mai extinsă.
- Rezecția osoasă: În cazurile în care chistul este extins sau are un potențial mare de recidivă.
După îndepărtarea chistului, o analiză histopatologică detaliată este esențială pentru a confirma diagnosticul și pentru a asigura că nu există transformări maligne.
Este esențial să monitorizați și să tratați chisturile oaselor maxilare, deoarece pot provoca distrugerea osoasă, deplasarea dinților și alte complicații. Dacă suspectați prezența unui chist, este recomandat să consultați un chirurg oral și maxilofacial sau un stomatolog.