Blefarofimoză: Este caracterizată prin pleoape scurte orizontal și prin distanță interpalpebrală îngustată.
Ptosis congenital: Se referă la căderea pleoapei superioare, astfel încât aceasta acoperă pupila, fie parțial, fie total. Poate fi unilateral sau bilateral și este adesea cauzat de disfuncția mușchiului ridicător al pleoapei.
Epicantus: O cută adițională de piele care se întinde vertical peste canto-ul intern al ochiului. Este comună în rasele asiatice și în sindromul Down.
Colobomul pleoapei: O lipsă în țesutul pleoapei, de obicei în partea superioară, lângă canto-ul intern al ochiului.
Dermoidul pleoapei: O masă benignă conținând țesuturi mature, cum ar fi păr, grăsime și uneori oase. Poate apărea oriunde pe pleoapă.
Distichiaza: Prezența unui rând suplimentar de gene care cresc din linia meibomiană a pleoapei și pot irita globul ocular.
Trichiazis: Gene care cresc în direcția opusă, adică spre globul ocular, ducând la iritare.
Hipoplazia pleoapei: Subdezvoltarea pleoapei, fie în lungime, fie în lățime.
Ablefaron: Absența completă sau parțială a pleoapei.
Ankiloblefaron: Fuziunea parțială a marginilor pleoapelor.
Nevii pleoapelor: Pete pigmentate prezente pe pleoape de la naștere.
Sindromul Blepharophimosis, Ptosis și Epicanthus Inversus (BPES): O combinație de blefarofimoză, ptosis și o cută epicanthală inversată.
Unele dintre aceste afecțiuni pot necesita intervenție chirurgicală, fie din motive cosmetice, fie pentru a asigura dezvoltarea normală a vederii (de exemplu, corectarea ptosisului sever pentru a preveni ambliopia). Este important ca aceste afecțiuni să fie diagnosticate și tratate corespunzător, astfel încât să se minimizeze impactul asupra dezvoltării vizuale a copilului. Dacă se suspectează o afecțiune congenitală a pleoapei, este esențială evaluarea de către un oftalmolog.
