Sindromul Hunter

Sindromul Hunter, cunoscut și sub numele de mucopolizaharidoza tip II (MPS II), este o afecțiune rară, moștenită genetic, care afectează metabolismul mucopolizaharidelor. Aceste substanțe sunt componente esențiale ale structurii celulelor și a țesuturilor. În cazul MPS II, organismul nu produce suficientă enzimă numită iduronat-2-sulfatază, care este responsabilă pentru descompunerea mucopolizaharidelor.

Simptome: Simptomele sindromului Hunter pot varia de la ușoare până la severe și pot include:

  1. Deformări scheletice, cum ar fi înălțarea umerilor, deformări ale oaselor și probleme articulare.
  2. Probleme cardiace, cum ar fi valve cardiace anormale sau hipertensiune arterială pulmonară.
  3. Dificultăți respiratorii, inclusiv apneea de somn și infecții respiratorii frecvente.
  4. Probleme de vedere și auz, cum ar fi pierderea vederii periferice și pierderea auzului.
  5. Deficiențe cognitive, cum ar fi întârzieri în dezvoltare și dificultăți de învățare.
  6. Probleme hepatice și/sau splinei mărite.

Cauze: Sindromul Hunter este cauzat de o mutație genetică care afectează gena IDS, responsabilă de producerea enzimei iduronat-2-sulfatază. Această mutație genetică face ca enzima să fie produsă în cantități insuficiente sau să fie ineficientă în descompunerea mucopolizaharidelor. Acest lucru duce la acumularea acestor substanțe în organism, afectând funcționarea normală a celulelor și a țesuturilor.

Tratament: Tratamentul sindromului Hunter este în principal simptomatic și se concentrează pe gestionarea simptomelor pentru a îmbunătăți calitatea vieții pacientului. Unele opțiuni de tratament pot include:

  1. Terapia de substituție enzimatică (TSE): Această terapie implică administrarea intravenoasă a unei forme purificate a enzimei iduronat-2-sulfatază pentru a compensa lipsa acesteia în organism și pentru a ajuta la descompunerea mucopolizaharidelor acumulate.
  2. Tratamentul simptomatic: Managementul simptomelor asociate, cum ar fi tratamentul infecțiilor respiratorii, intervenții chirurgicale pentru corectarea deformărilor scheletice sau tratamentul problemelor cardiace și hepatice.
  3. Terapie de susținere: Terapia fizică, terapia ocupațională și terapia vorbirii pot ajuta la îmbunătățirea funcționalității și a calității vieții pacientului.
  4. Monitorizare medicală regulată: Este important ca pacienții să fie monitorizați în mod regulat pentru a detecta și trata complicațiile asociate sindromului Hunter.

Este esențial ca tratamentul să fie personalizat în funcție de nevoile individuale ale fiecărui pacient și să fie gestionat în strânsă colaborare cu un echipă medicală specializată în afecțiunile genetice și metabolice