Despre Glomerulonefrita cu IgA, ce este, cauze, simptome

Glomerulonefrita cu IgA, cunoscută și sub numele de boala Berger, este o afecțiune renală caracterizată prin depunerea de IgA (un tip de anticorp) în glomeruli, care sunt structuri renale mici ce filtrează sângele. Aceasta este una dintre cele mai comune forme de glomerulonefrită la nivel mondial.

Multe persoane cu glomerulonefrită cu IgA pot să nu prezinte simptome, iar boala poate fi descoperită în timpul unor teste de rutină. Când apar simptome, acestea pot include:

• Hematurie (sânge în urină), care poate fi vizibilă sau detectabilă doar prin analize de laborator.
• Proteinurie (prezența anormală a proteinelor în urină).
• Edeme (umflături), în special la nivelul picioarelor.
• Hipertensiune arterială.
• Durere în flancuri sau abdomen.

Cauza exactă a glomerulonefritei cu IgA este necunoscută, dar boala pare să fie asociată cu răspunsuri anormale ale sistemului imunitar la infecții. Factorii de risc includ predispoziția genetică, infecții ale tractului respirator superior și ale tractului gastrointestinal și boli hepatice.

Diagnosticul se bazează pe:

• Analize de sânge și de urină.
• Biopsie renală pentru a confirma prezența depozitelor de IgA și pentru a evalua gradul de afectare renală.
• Imagistica renală pentru evaluarea morfologiei rinichilor.

Tratamentul se focusează pe controlul simptomelor și prevenirea progresiei bolii:

• Medicamente antihipertensive pentru controlul tensiunii arteriale și protejarea rinichilor.
• Medicamente imunosupresive și corticosteroizi pentru controlul activității sistemului imunitar și reducerea inflamației și lezării renale.
• Restricții alimentare, inclusiv limitarea consumului de sare și proteine, pentru a diminua stresul asupra rinichilor.
• În cazurile avansate, poate fi necesară dializa sau transplantul renal.

Evoluția bolii este variabilă; unele persoane pot avea o evoluție lentă spre insuficiența renală cronică în câțiva ani, în timp ce altele pot avea o evoluție stabilă, fără progresie semnificativă. Monitorizarea regulată și managementul adecvat al simptomelor și complicațiilor pot contribui la îmbunătățirea prognosticului.